Motivație
ONEȘTIpedia este un proiect comunitar, de memorie locală, reprezentativ pentru perioada 1953-1989, pe care l-am lansat prin intermediul expoziției “ONEȘTI – album de familie: amintirea unei generații" , din luna iulie 2016, când cu sprijinul câtorva oneșteni, care mi-au înțeles mesajul, și ajutată de către Asociația ONESTIN am reușit să transpun, într-o formă artistică, fotografii reprezentând oneștenii din perioada amintită, surprinși în ipostaze citadine, la evenimente culturale, sportive sau administrative.
Doresc ca prin intermediul acestui site să dezvolt proiectul ONEȘTIpedia răscolind amintirile generațiilor care au ridicat sau care au ajutat la dezvoltarea acestui oraș și dăruind celor tineri mărturii despre istoria recentă a Oneștiului, povestită de oneșteni. Pentru aceasta vă rog să fiți părtași la completarea acestui puzzle al existenței noastre cu fotografii din albumul personal, în care să vă regăsiți alături de prieteni, vecini, colegi sau autorități într-un demers comun, pozitiv, lăsat moștenire tinerei generații.
Mulțumesc pentru ajutor și interes,
Doina Lili Bălcănașu


Amintiri placute…aici veneam cu totii la pescuit cand eram copii !!
Baza sportivă de canotaj.Tata a fost marangoz aici deplasandu se la multe antrenamente cu lotul orasenesc si la Snagov unde România antrena loturile din țară.Onestiul.avea o baza destul de moderna.Bac inchis de antrenamebt ptr canotori,schifuri,sala de forță,dormitoare ptr cantonamentul sportivilor.Antrenorul dl Draghici Mihai a participat cu lotul orașenesc de canotori la diverse concursuri internationale care desigur sau desfasurat si pe lacul Belci.Din nefericire aici nu mai exista nim8c din cea fost.Totul este istorie,mi au ramas amintirile aceste baze sportive,chipurile sportivilor..Pacat!..
Baza nautica Belci a „amprentat”destinele multor oameni…eu si sora mea n-am fi existat daca tata n-ar fi venit in Onesti sa antreneze si unde a cunoscut-o pe mama…..imi pare rau ca nu am facut demersul cand tata mai traia si mi-ar fi povestit mai multe…Concluzia dvs.este si concluzia mea,din pacate!….
Multumim dnei Balcanasu pt.crearea acestui minunat spatiu virtual de impartasire a amintirilor!❤