despre austeritate

prof. Gabriel Fornica-Livada

Onești, anul de grație 1987…

Cu greutate și cu oarecare noroc, obținusem un abonament la lapte. Pe atunci, nu orice muritor de rînd avea dreptul să cumpere lapte din magazin, nu de alta, dar… nu se găsea. Așa cum nu se găsea mai nimic în magazinele alimentare ale ultimului deceniu al comunismului românesc. Imbecilul conducător paranoic, Ceaușescu, își pusese în cap să achite datoria externă și, cum nu prea avea ce să exporte ca să capete valută, una dintre resurse erau produsele alimentare. Piața CAER, dominată de uriașul consumator URSS, decisese că România trebuie să exporte, la prețurile mici impuse de Moscova, produse alimentare de larg consum. Prin urmare, carnea, brînza, ouăle, fructele exotice (lămîile, portocalele, bananele) erau rarități în magazine. Cînd „se băga” așa ceva la „alimentara”, se făceau imediat cozi de sute de oameni care se băteau literalmente pentru „a apuca” cîte ceva… Alte alimente de bază, precum zahărul, uleiul, făina, chiar și pîinea erau raționalizate. Se dădeau „pe cartelă” în cantitățile limitate impuse de partidul comunist!

Cum spuneam, eram fericitul deținător al unul abonament la lapte care-mi dădea dreptul la doi litri din prețioasa licoare. Aveam atunci doar doi copii…

Ei, dar să nu credeți că puteam merge oricînd să-mi ridic marfa la care eram îndreptățit! Dacă nu eram prezent la ușa magazinului la ora 6, cînd deschidea, riscam să rămîn fără lapte! Că doar abonamentele erau mai multe decît cantitatea de lapte furnizată către magazin.

Așadar, într-o dimineață de iarnă, cu noaptea în cap și gerul în spate, dau să ies din blocul în care locuiam, echipat cu o plasă și cu două sticle goale de lapte pe care urma să le dau la schimb! Deschid ușa scării blocului, pășesc pe treapta de ciment și… în secunda următoare, mîna mea dreaptă se sprijinea veselă într-unul dintre zecile de cioburi de sticlă în care se transformaseră recipientele mele prețioase! Alunecasem pe poleiul cel proaspăt și căzusem iute și sigur peste plasa-mi fluturîndă!

Ce lapte, ce cartelă, ce magazin! Am urcat iute în casă, m-am bandajat și… am proslăvit regimul și pe-al său cîrmaci – fie-i țărîna ușoară!

Asta este doar una dintre amintirile din Oneștii anilor de dinainte de 1989. Am și altele. Toate cele frumoase se leagă de familie și prieteni. Tot ceea ce ține de viața socială, politică, economică, chiar și profesională, are culoarea tristă a cenușei…

Scrie un comentariu

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Primește notificări pentru

Documentele (foto, video, PDF) pot fi trimise pe adresa: lilibalcanasu@onestipedia.ro / Pentru transmitere mesaj și contact telefonic, completați formularul: