cu bune și cu rele …

Viorica Purdel

În toamna anului 1959, întreaga familie, părinții, sora mea mai mică, Mioara, care avea atunci doar 1 an, și eu 5 ani, ne-am mutat în Onești pe strada Florilor. Eram mândră că locuiam pe o stradă cu nume atât de frumos. Ulterior, noi, locatarii, am făcut ca acestă stradă să-și merite numele. La fiecare bloc erau straturi cu flori multicolore. Fiind blocuri mici cu doar un etaj și câte 4 sau 8 apartamente eram ca într-o familie. Blocul nr 1,unde locuiam, se afla la intersecția dintre str. Florilor și str. Cașinului.

Aici mi-am petrecut copilăria și primii ani ai adolescenței . Îmi amintesc de iernile în care zăpada era mai mare decât mine (1959-1963 ), de “bulgăreală”,de ghețuș și săniuș. Cu sania ne dădeam pe digurile de pe malul Cașinului. Tot aici, vara mergeam la scăldat, la “Trei Țevi” unde săream de pe digurile care ajungeau atunci până în mijlocul albiei. Aici am învățat să înot.

Pentru că pe strada noastră nu treceau mașini, decât foarte rar, jucam șotron, ascunselea, prinselea, 9 pietre, luam câte o pătură și la umbra nucului jucam cărți: maroco, macao, trombon, ș.a. Din incintă (din spatele blocului) până la Școala Generală nr.1 era spațiu liber pentru joacă. Acolo s-au pus leagăne și balansoare. Ne dădeam în leagăne până după ora 9 seara și cântam cât ne ținea gura “Serenada tinereții” spre disperarea vecinilor. Făceam concursuri de ghicitori, mergeam toată gașca cu mocănița la Scutaru (doar trecea în apropierea blocului nostru) sau la Belci sau pe dealul Red sau pe Perchiu. Veneam cu brațele pline de flori dar și cu fructe de pădure. Frăguțele le puneam pe un fir verde cu spic (nu știu cum se numea). Era un fel de întrecere, care găsea mai multe frăguțe. Tot cu gașca mai mergeam și ”la Izvor” pentru apă proaspătă și rece.

La Școala generală nr.1 , în 1960, am fost prima promoție de … grădiniță. Aici am făcut și primle 8 clase. În clasele I-IV, tovarășa învățătoare Stamate Niculina m-a învățat tainele abecedarului și ale aritmeticii. Îmi amintesc de uniforma pepit alb-negru și șorțulețele albe și de școală că era “serioasă”, noi disciplinați și profesorii respectați. Îmi plăcea șorțulețul alb, cu volane pe umeri, și apretat. Mă simțeam specială. Am avut profesori de excepție: la română dna Buzdugan, foarte exigentă, dar pe care o stimam foarte mult, la mate și fizică dnul Palaghiță – dur, făceam toate exercițiile din “Gheba” , deși nu mi-a plăcut matematica, eu fiind mai înclinată spre uman. Îmi amintesc că noi fetele aveam ore de “gospodărie”, învățam să coasem diferite feluri de cusături tradiționale pe o pânză pe care am transformat-o apoi în săculeț inscripționat cu numele nostru; învățam să facem prăjituri, să separăm gălbenușul de albuș, să împletim (am facut un fular). Băieții lucrau la “atelier” unde făceu diverse obiecte din traforaj. Mai aveam și ore de “educație sanitară”( fetele separat de băieți!). Foarte utile aceste ore!

În 1968 am fost evacuați forțat din bloc pentru a ceda spațiu unui nou Cămin de copii. Ni s-au oferit în schimb apartamente noi în str. Libertății. Părinții mei au refuzat să se mute în aceste condiții și au făcut un schimb de apartamente așaîncât ne-am mutat pe strada Muncii. În 1969 am dat admitere la liceu. Părinții mei au hotărât, pentru mine, să fac Liceul de Chimie alimentară și panificație la Sibiu. Ei nu și-au dorit niciodată (pentru binele meu) să lucrez în Combinat. Mai bine să fac pâine.

Mi-a plăcut Sibiul! Eram parcă într-o altă lume. Se vorbea într-o altă limbă: săsește-nemțeste (mi-a plăcut limba germană, și chiar aveam accent!). Oamenii erau altfel (sau poate mi se părea mie), amabili, politicoși, respectoși. Îmi amintesc că vroiam să-mi cumpăr o pereche de pantofi și vânzătoarea m-a poftit să iau loc, spunându-mi că-mi aduce ea pantofii pe care vreau să-i probez.Nu mi s-a mai întâmplat asta de-atunci, de la 15 ani. Profesorii erau altfel. Scopul era de a înțelege materia și nu notele. Catalogul era un obiect auxiliar. La diringenție învățam lucruri folositoare în viață: cum să ne comportăm în societate sau în locuri și împrejurări diferite, relații dintre băieți și fete, dintre noi și persoanele mai în vârsta sau învățam stiluri de dans. Diriginta ne aducea discuri cu opere celebre ca: Aida, Rigoletto pe care le ascultam la pik-up. Bineînțeles, la început, ne-am revoltat. “Vă pun o singură dată!” ne-a spus. Și a început să povestească despre Aida, explica fiecare act în parte și apoi punea muzica. Oauuuuu! Ne-a impresionat! Am rămas cu “sechele”! Mergeam cu clasa la teatru, la opera-opereta ( am văzut ” My fair lady”). La Bruckenthal mergeam ori de câte ori puteam. O zi pe săptămână, elevii și studenții intrau gratis. Stăteam mult timp cu ochii pironiți pe un tablou și nu-mi imaginam cum poți picta o dantelă, un voal, aerul sau apa sau venele, sau catifeaua. Era…magic! Mergeam la Catedrală, acolo cântau … îngerii, era…uimitor (Catedrala din Sibiu este impresionantă). Am mers și la Biserica evanghelică, unde slujba era în limba germană, și unde lumea stătea în bănci, care aveau calorifere la picioare, și pe fiecare bancă era o cărțulie cu versurile ce trebuiau cântate. Muzica era cântată la orgă, una dintre cele mai mari din Europa, era divină! Dar nu totul poate fi la superlativ. Liceul nu avea atunci un local propriu. În internatul Școlii profesionale, noi, elevele de liceu aveam 2 camere (pentru anii I-V) așa că într-o cameră stăteam 36 de fete în 18 paturi. Școala era la 4 km distanță și o parcurgeam pe jos.

Țin minte că am cărat mortar cu roaba pentru a avea și noi un liceu al nostru. Nu am apucat să-l văd gata. Nu a fost să fie!

În 1970 am revenit (așa au hotărât părinții) în Onești, la Liceul de chimie pe care l-am absolvit în 1974. Nu mai era ca-n Sibiu!

Rusa în loc de germană. Profesorii te scoteau în fața clasei să spui lecția. La Sibiu se “discuta” lecția. La Liceul de Chimie profesorii erau exigenți, cu câteva excepții, erau prea ”rigizi”. Adeseori ne ironizau răutăcios. Dirigintă era dna Prăjinaru- profesoară de chimie, dna Aldea – profesoră de mate, dl Bâlbâie la fizică, pe atunci tânăr absolvent de facultate, și foarte îndrăgit de noi fetele (eram o clasă de fete). Aveam formația de muzică a liceului cu Tică Moraru ș.a. La banchet mergeam în uniformă școlară și cu matricolă, la intrare stătea un elev care verifica ținuta. Și la Sibiu aveam formația liceului și dansam în cantina Grupului școlar dar ne îmbrăcam cât mai frumos sau făceam “schimb de experiență” și mergeam să dansăm și la alte licee.

sam_3189

Tot pe atunci, începutul anilor ’70, apăruseră “tranzistoarele de mână” pe care unii tineri le purtau cu mândrie pe stradă, dând sonorul tare. La discotecă m-am dus abia prin anul IV. Aici l-am cunoscut pe Nicu, cel care mi-a devenit soț, dupa 3 ani de prietenie.

După terminarea liceului (1974) m-am angajat la Combinatul Sintetic de Cauciuc Serviciul C.T.C. Și aici accentul se punea pe pregătirea profesională, de multe ori avansarea la o categorie superioară se făcea după o pregătire temeinică și doar dacă știai foarte bine. Trebuia să cunoști perfect procesul de producție, fluxul tehnologic, indiscutabil tot ce ținea de controlul de calitate, aparatele și reactivi cu care lucrai, formule chimice, probleme de chimie și de prepararea soluțiilor noțiuni de protecția muncii și P.S.I. Din 1974-1978 am urmat, la searal, cursuri de subingineri, profesorii veneau de la Universitatea din Iași. Post de subinginer am avut după 10 ani, în 1988. Pentru a obține postul era obligatoriu să devin membru de partid. Așa că … n-am avut încotro. În CAROM am lucrat cu ingineri buni profesioniști dintre care amintesc pe doamnele inginer Olaru Tudorița, Momanu, Dumitraș Margareta, Corduneanu și doamnele tehnicieni Muscă, Tudoran, ș.a.

Toamna mai ales eram scoși din producție “la porumb”, “la cartofi”, munceam dar ne și distram. Îmi amintesc că după 1982 nu găseam nimic prin magazine și încercam chiar și varianta prin cunoștințele de la restaurant … unde de multe ori nici aici nu se găsea mai nimic. Îmi amintesc de cozile “pe putere” la portocale sau măsline, sau ouă, de rația de ulei ( ¼ l de persoana/luna.

De faptul că, deseori copilul meu, făcea lecțiile la lampă, dar și de dorința de a avea cărți bune în bibliotecă, cărți care se dădeau “pe sub mână’’ sau de cozile la cinematograf când venea câte un film bun. Anterior acestei perioade, se citea “Pif” și L”Humanite, reviste și ziare aprobate de partid să apara, până la un moment dat, la ghișeiele speciale de la Poștă sau chiar prin abonament. Se făcea sport, mult sport, sub toate formele: gimnastică, tenis, lupte, handbal, fotbal etc. Oneștiul având bază sportivă modernă și mulți tineri dornici de a face sport. Mai târziu, era obligatoriu să participi, ca elev, la ansamblu coral sau la ansamblu sportiv pentru “Cântarea României”

Au fost ani în care setea de cultură și informație era mare. Îmi amintesc că eu și sora mea stăteam cu urechile lipite să ascultăm “teatru radiofonic” iar la Tv îmi amintesc că urmăream duminica dimineață o emisiune în care Leonard Bernstein explica și exemplifica rolul fiecărui instrument într-o orchestră. Cu bune și cu rele anii au trecut.

1989 ne-a adus libertatea dar și speranța la o viață mai bună.

Scrie un comentariu

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Subscribe  
Primește notificări pentru

Documentele (foto, video, PDF) pot fi trimise pe adresa: lilibalcanasu@onestipedia.ro / Pentru transmitere mesaj și contact telefonic, completați formularul: