Expoziția ONEȘTI - album de familie (1953-1989) - OnestiPedia

O expoziție așteptată cu înverșunare a fi realizată și care a avut șansa să fie neașteptat de bine realizată într-un spațiu inedit!

Concepută în cadrul proiectului de memorie locală ONEȘTIpedia, expoziția

„ONEȘTI : album de familie – amintirea unei generații (1953-1989)”

s-a dorit a fi prima dintr-o serie de expoziții stradale, în scop informativ-educativ, desfășurată în spațiul vitrat stradal  de sub mozaicul de la Cinematograful Oituz.

Prin tematica expoziției am dorit să  pun în valoare o pagină de istorie locală recentă iar prin alegerea spațiului de manifestare am dorit să atrag atenția asupra riscului deteriorării mozaiculuiobiect de patrimoniu național – încercând să determin o intervenție provizorie, de protejare a acestuia, pe perioada desfășurării proiectului și până la începerea reabilitării totale a clădirii.

Cutumele legislative nu au fost prielnice așa că, după 6 luni, în plină vară fierbinte și perioadă de vacanțe și concedii, am demarat proiectul, doar cu prima dintre expoziții, prin bunăvoința unui agent comercial privat.

Proiectul l-am conceput în colaborare cu Asociația de tineret Onestin la care am gasit înțelegere și deschidere în demararea  acestuia, sprijin material dar mai ales contribuție esențială prin actul de creație artistică specific unei expoziții.

Mulțumesc tinerilor voluntari Onestin pentru interes și implicare. Ei au reușit să învețe rolul de curator al expoziției oferind publicului nu doar ore din timpul lor liber ci și informații utile.

Mulțumesc Dianei Ciobanu, – președinte Onestin, cea care a susținut proiectul și a impulsionat organizarea  spațiului expozițional într-un concept original (grafică urbană și design interior expoziție:

Diana Ciobanu, Alina Cornaci Piștea, Anca Mahruș).

Mulțumesc oneștenilor care au avut încredere în acest demers și au scos din albumul personal amintirile acelor ani. Mulțumesc și celor care au venit cu idei și contribuții personale în evenimente și fotografii, ulterioare deschiderii expoziției.

Când am conceput expoziția m-am gândit la cei de vârsta mea și a părinților mei care își doresc să lase o amintire copiilor sau nepoților despre perioada în care ei au trăit cu visele și implinirile lor, într-un oraș tânăr.

Resentimentele nu și-au găsit locul în această expoziție iar controversele le-am alungat pe băncile din parc.

Imaginile din expoziție însoțesc mărturiile scrise în cartea de impresii ca dovadă a utilității acestui demers.

Totodată muzica acelor ani a fost cea care a însoțit atmosfera din expoziție iar refrenul permanent a fost,

“Onești, Onești, zâmbet cald pe harta țării”.

I

Documentele (foto, video, PDF) pot fi trimise pe adresa: lilibalcanasu@onestipedia.ro / Pentru transmitere mesaj și contact telefonic, completați formularul: